Boxerul Flavius Biea va încheia anul 2013 cu două meciuri importante ce îl pot sălta în primii 300 de boxeri ai lumii la categoria sa de greutate, semimijlocie. Pugilistul timișorean va urca în ring la Hamburg pentru galele din 15 noiembrie și 20 decembrie.
După primul an petrecut la profesioniști Flavius Biea este pe cale de a intra în Top 300 mondial. Asta dacă își va păstra procentajul de 100% și după ultimele două dueluri din acest an. Boxerul legitimat la EC Boxing Hamburg are în acest 4 victorii la profesioniști și ocupă locul 636 în lume la categoria semimijlocie.
Lucru ce s-ar putea schimba până la sfârștiul anului dacă Biea învinge cele două meciuri pregătite de promotorii săi. Mai întâi, în 15 noiembrie, timișoreanul va urca în ring la Hamburg pentru a încrucișa mănușile cu un german. ”Nu știu prea multe despre acest adversar, doar că este un boxer din Germania. Mă antrenez bine aici în Hamburg și nu cred să fie probleme și să nu pot câștiga meciul”, spune Biea.
Mult mai important va fi însă meciul al șaselea la profesioniști pentru Biea. În 20 decembrie, acesta va boxa tot la Hamburg în compania unui campion. Este vorba de Nasser Athumani, un kenian în vârstă de 44 de ani al cărui palmares la profesioniști este unul pozitiv: 23 de victorii și 10 înfrângeri și locul 242 în lume.
”Despre Nasser Athumani știu că e campion al Africii și are 44 de ani și este stângaci. S-a bătut de trei ori pentru centuri importante dar nu a câștigat titlul niciodată. E un meci greu pentru că întâlnesc un adversar experimentat. Dacă câștig și acest meci voi fi probabil în primii 300, îl voi depăși în clasament la categoria 66,6 kilograme. Iar când mă voi apropia de primele 100 de locuri pot să mă gândesc să boxez pentru o centură”, a precizat Flavius Biea.
Meciul cu Nasser are loc în cadrul unei gale intitulate Evil Fight Night în care românul Cristian Ciocan își va pune din nou în joc centura de campion european pentru a treia oara în 2013. Colegul de club al lui Biea îl va înfrunta pe americanul Kevin Johnson. Fala va avea loc la Hamburg în 20 decembrie deși la un moment dat era vehiculată varianta de a se desfășura în România.