Poli are datorii în valoare de șapte milioane și jumătate de euro. Pentru prima oară de la încheierea sezonului competițional, Marian Iancu a făcut public raportul financiar al clubului. Aproape jumătate din sumă trebuie achitată pentru ca Poli să poată obțină licența pentru viitoarele sezoane în Liga I.
“Poli e o prioritate pentru Timişoara”, spune Nicolae Robu. Câştigătorul alegerilor la funcţia de primar al Timişoarei speră că într-o săptămână va recupera palmaresul echipei.
“Ce doresc este ca în timpul cel mai scurt să materalizăm promisiunea pe care Marian Iancu a făcut-o, că va transfera, când ies eu primar, palmaresul
Juniorii C ai Politehnicii și-au asigurat calificarea la turneul semifinal după primele două meciuri, nefiind nevoiți să mai aștepte încheierea fazei zonale pentru a sărăbători accederea în faza următoare. Elevii antrenați de Sorin Vlaicu s-au impus miercuri în fața gugulanilor de la CS Caransebeș.
Cinci jucători au plecat la Chiajna. Aşa cum vă anunţam ieri, Lepmets şi Rover Cârstea au semnat cu gruparea din Ilfov, iar lor li s-au alăturat astăzi brazilianul Rocha, dar şi timişorenii Belu şi Popovici. Cu toţii au semnat contracte cu echipa din Liga I, iar în zilele următoare sunt aşteptaţi să semneze şi alţi componenţi ai grupării bănăţene.
Echipa de juniori C a Politehnicii a debutat cu dreptul la turneul zonal al campionatului naţional. Alb-violeţii au câştigat primul meci, contra principalei rivale, Atletico Arad. Pe teren propriu, în faţa părinţilor care au susţinut financiar organizarea turneului, elevii lui Sorin Vlaicu s-au impus cu 3-1, după ce au fost conduşi cu 1-0.
Pe zi ce trece, Poli devine echipa nimănui. Clubul nu mai e condus de nimeni din Timişoara, după ce Gheorghe Chivorchian şi-a făcut bagajele şi a şters-o în tăcere spre Piatra Neamţ, unde va fi preşedintele Ceahlăului.
Nici jucătorii nu ştiu ce se va întâmpla cu ei. Şi-au luat rămas bun
Imediat după fluierul de final al partidei din Poli și Rimnicu Valcea, jucatorii au mers in fața Peluzei Sud pentru a le muțumi fanilor de susținerea necondiționată din acest sezon.
Vali Velcea nu a luat o decizie cu privire la viitorul său la Poli. Principalul alb-violeţilor aşteaptă vacanţa, dar e hotărât într-o privinţă: „dacă se va continua în actualele condiţii, nu îmi văd viitorul aici”.
Tehnicianul bănăţenilor spune că sezonul 2011-2012 a reprezentat o provocare, mai ales că avea de luat o revanşă în faţa suporterilor
Poli poate încheia campionatul pe prima poziţie în cazul unei victorii în ultima etapă. Alb-violeţii primesc vizita lui CSM Râmnicu Vâlcea, echipă antrenată de fostul director tehnic al centrului de copii şi juniori al timişorenilor, Alin Artimon.
„Ne dorim cele trei puncte, ca să ne consolidăm primul loc. Chiar dacă nu mai avem ce face cu rezultatul
Sâmbătă, alb - violeții vor da ultima reprezentație din acest sezon, în fața propriilor fani. Din punct de vedere sportiv, Poli se află în ultima etapă exact pe locul pe care îl doream la începutul sezonului, fiind pe primul loc al seriei.
Dupa cinci ani la Poli, Gheorghe Chivorchian e decis sa plece de la Timisoara. Faptul ca pentru al doilea sezon competitional echipa nu va beneficia de rezultatele din teren l-a determinat pe presedintele alb-violetilor sa incline balanta in favoarea despartirii de club.
Nu se poate, sunt şi eu un om. Mi-am dorit tare mult
Fara dosar de licentiere si cu datorii de milioane de euro, Poli mai are totusi şanse să joace în Liga I. “Mai există o portiţă, 0,0001% şanse să iei licenţa! Sunt poate singurul nebun din club, care inca mai crede asta. Dar mi-e greu sa-l conving pe Marian Iancu, pentru ca este mai mult decat saturat!”, a declarat Gheorghe Chivorchian.
Poli se desparte de piesele de bază la sfârşitul campionatului. Goga, Mera, Scutaru şi Axente nu vor mai juca în alb-violet şi anul viitor, indiferent de eşalonul în care va evolua echipa timişoreană Primul e la final de contract, iar ceilalţi trei vor fi cedaţi la grupări de prima ligă.
„Preşedintele Marian Iancu ne-a vorbit înainte de meciul cu FC Argeş
Victoria cu Juventus Bucureşti din antepenultima etapă a campionatului l-a mulţumit pe antrenorul Valentin Velcea, care a lăudat caracterul elevilor săi după un joc care a readus-o pe Poli pe primul loc în liga secundă.
Victoria pe terenul piteștenilor l-a mulțumit pe Velcea atât din punct de vedere al valorii adversarului cât mai ales prin prisma faptului că Timișoara și-a îndeplinit obiectivul sportiv: promovarea.”Vreau să îmi felicit băieţii pentru această victorie
Poli și-a asigurat astăzi promovarea și din punct de vedere matematic, după ce a învins în ultima deplasare a sezonului pe FC Arges, scor 0 - 1. În ciuda anunțului de la începutul acestei săptămâni, cum că dosarul pentru licență depus la federație a fost retras, alb - violeții și-au văzut de lupta lor sportivă
Un jucător (Boştină) a debutat iar alţi doi (Popa şi Cârstea) au înscris primele goluri pentru Poli. Alb-violeţii au bifat trei puncte cu Deva, iar concluziile jocului sunt mulţumitoare pentru Vali Velcea: “Obiectivul acestui meci a fost îndeplinit. Trebuia să facem tot posibilul ca să promovăm din punct de vedere sportiv. Am alcătuit o echipă cu jucători ce nu au evoluat până acum. Sunt mulţumit
Poli a câştigat meciul cu Deva şi mai are nevoie de un singur egal ca să fie şi matematic promovată în Liga I. Alb-violeţii s-au întrebuinţat destul de serios împotriva celei mai slabe echipe a seriei. E drept că, pe lângă căldură şi arbitrii au dat senzaţia că le pot fi adversari, cel puţin până la jumătatea primei reprize, cât au purtat un echipament asemănător cu al devenilor.
Continuă debuturile la Poli. Absenta lui Mircea Axente il face pe Alex Boştină favorit pentru postul de titular în confruntarea cu Mureşul Deva. “M-a luat şi pe mine prin surprindere anunţul domnului Velcea. Astăzi am aflat că voi juca”, a spus Boştină.
Alb-violeţii nu se aşteaptă la un meci uşor, deşi Deva nu a speriat pe nimeni în retur